Salut, suntem Clickits —
regie de publicitate online.

Arhiva pentru categoria Meditări

Cum planificăm campaniile online

Deseori, publicitatea online nu se bucură de atenția cuvenită, deși ar trebui să analizați serios intensitatea cu care este folosit internetul de populația activă a țării, cea cu putere reală de cumpărare. La Clickits, contează rezultatele și satisfacția clientului, de aceea am elaborat un sistem propriu de planificare și gestionare a campaniilor online, construit din experiența și practica celor trei ani de activitate în domeniul publicității online.

Echipa Clickits elaborează împreună cu clientul strategia, efectuează analize, propune un media plan iar în cele din urmă lansează și optimizează campania de promovare online. Am dezvoltat un set de pași cu scopul de a construi cele mai bune campanii interactive pentru clienții noștri. Pentru început o să analizăm faza de Planificare. Poate nu este cea mai interesantă etapă, însă vă asigur că este cea mai importantă. Anume aici se conturează scheletul și se pun bazele campaniei tale de success.

1. Descoperire. Procesul de planificare al unei campanii online începe cu etapa de Descoperire. Descoperim clientul și așteptările acestuia, care sunt obiectivele campaniei, rezultate ce ar putea fi evaluate metric, restricții sau targetări care trebuiesc impuse campaniei. Sunt folositoare orice briefuri sau mostre creative din partea clientului, paginile online de destinație, orice altă informație de suport, care ne-ar ajuta în eforturile noastre comune. Etapa de Descoperire are loc prin intermediul poștei electronice, telefon sau conferințe skype, însă practica arată că cele mai eficiente sunt întîlnirile tete-a-tete.

2. Strategia. În baza descoperirilor noastre din faza inițială și cel puțin cîteva ore de brainstorming, dezvoltăm conceptul de promovare, mixul de site-uri, obiectivele de care ne vom ghida cînd realizăm cercetarea online. După ce clientul aprobă conceptul și direcțiile prioritare, construim strategia de elaborare a cercetării online și a planificării.

3. Cercetarea online. Din păcate, unele agenții s-au obișnuit cu schema cea mai comodă și profitabilă pentru ei, direcționînd campania pe spațiile site-urilor de unde obțin cel mai mare profit, sau pe site-urile pe care le dețin. De regulă această practică are un singur cîștigător și acesta nu este clientul. La Clickits echilibrăm o campanie care să conțină și portaluri web, site-uri informaționale, rețele sociale sau site-uri cu audiență de nișă. Identificăm cele mai adecvate spații, care să se potrivească audienței de care avem nevoie. Chiar dacă avem stabilite parteneriate cu site-urile selectate, le contactăm și solicităm oferte pentru fiecare campanile în mod individual.

4. Negocieri. După identificarea oportunităților privind site-urile și spațiile disponibile, purcedem la negocieri ca să ne asigurăm că vom beneficia de cele mai bune și vizibile spații, cele mai avantajoase prețuri pentru client. Un know how aplicat cu success este o formulă prin care determinăm cît suntem dispuși să plătim pentru un site sau pentru un spațiu, bazîndu-ne pe alți factori decît prețul.

5. Prezentare Media Plan. După finalizarea negocierilor, prezentăm media planul, care include informații despre site, audiența, limitare sau targetare specifică, plasament, dimensiuni, afișări prognozate sau estimate, previziuni cu privire la numărul vizitatorilor și prețul pentru fiecare spațiu în parte.

Aici finalizăm etapa de Planificare a unei campanii online conform pașilor de care ne conducem la Clickits. Așteptăm confirmarea clientului și purcedem la partea practică, faza de Gestionare. Însă acesta este deja subiectul unui alt post, care va apărea în curînd pe blogul nostru.

Greutăţi în crearea reţelei

Patru luni în urmă am început crearea reţelei Clickits. Ştiam de la început că acest lucru nu va fi uşor, chiar dacă piaţa publicităţii online e în creştere. Greutăţile nu ne-au speriat nici atunci, nici, mai ales, acum cînd vedem rezultatele noastre. Totuşi am dori să menţionăm careva piedici, care deşi au îngreunat puţin lucrul nostru, privite din poziţia actuală ne fac să ne simţim şi mai mîndri de realizările noastre :)

Spaţiile publicitare mici

Mulţi publisheri ofera spaţii publicitare de mărimi foarte mici (120×60, 100×100). Aceste dimensiuni sînt bune pentru menţionarea partenerilor sau pentru un exchange de banere, însă nu satisfac necesităţile unei campanii de promovare online. Probabil că, aceste dimensiuni au fost dictate de dorinţă publisherilor de a avea cît mai multe banere şi respectiv mulţi clienţi, sau şi mai rău din cauza inflexibilităţii designului site-ului.

Multe site-uri au fost create fără a se ţine cont de posibilitatea plasării publicităţii – nu credeau că a face bani din aşa ceva e posibil.

Plasarea proastă a spaţiilor publicitare

Pe unele site-uri banerele sînt plasate în locuri nefavorabile publicitaţii (prea jos, printre banerele cu parteneri) aceasta diminuînd interesul advertiserilor faţă de ele. E adevarat, totuşi, că site-urile care şi-au schimbat recent designul acorda o atenţie mult mai mare spaţiilor publicitare.

Auditoriu mic

Din păcate am fost nevoiţi să refuzăm la multe site-uri care au dorit să adere la reţeaua noastră. Motivele au fost diferite, însă cel mai des întîlnit a fost auditoriul mic. Cu părere de rău am amînat parteneriatul cu cîteva site-uri foarte interesante şi de perspectivă, care nu ştim din ce cauză sînt, la moment, puţin populare.
Un sfat pentru ei ar fi să-şi facă o promovare mai activă, lucru pe care îl face acum un viitor publisher al reţelei Clickits.

Necunoaşterea principiului de formare a preţului

Cînd am început să creăm Clickits am făcut o analiză a preţurilor actuale pentru publicitatea prin banere. Au fost analizate 28 site-uri, am observat că dispersia preţurilor era atît de mare încît a fost imposibil de a elabora în baza lor vreo formula de determinare a preţului care s-ar baza pe numarul de vizitatori, numărul de afişari, dimensiunile banerelor şi plasarea lor.
Ei bine, pînă la urmă am creat noi un mecanism de determinare a preţurilor, altfel nici nu începeam activitatea. Însă, de care mecanism se folosesc publisherii pentru noi încă rămîne un mister.

Lipsa investiţiilor pentru dezvoltarea site-ului

Mulţi proprietari de site-uri consideră că pentru ca proiectul lor să aibă succes e de ajuns o idee bună şi crearea site-ului. Ei ignoră promovarea, care e un element crucial pentru succesul site-ului.

Se economiseşte deseori şi la capitolul personal – aceleaşi persoane care au făcut designul fac şi programarea şi mai scriu şi conţinutul. Rezultatul: o idee bună se transformă într-un site mediocru cu conţinut rar actualizat.

Ţinem să menţionăm că afirmaţia dată nu e valabilă în toate cazurile.

Lipsa elementului „business” la crearea site-ului

Este problema de bază, în opinia noastră, a haosului din publicitatea online din Republica Moldova. Multe din site-urile autohtone sînt create pe bază de entuziasm sau pentru că e „la modă” să ai un site al tău. Entuziasmul e bun, şi moda la aşa ceva e bună, însă trebuie făcut totul după un anumit plan – care să facă site-ul tău popular şi într-un sfîrşit să-ţi aducă venit.

În internetul moldovenesc, din păcate, se întîmplă invers: la început se face site-ul (fără nici un plan sau strategie de dezvoltare), iar cînd se întîmplă că li se iveşte ocazia să aibă ceva bani din el comportamentul proprietarilor devine straniu: ba îşi schimbă preţurile peste noapte, alţii pun din start nişte preţuri care ar fi bune pentru site-uri cu o popularitate de 10 ori mai mare.

Se mai întîmplă cîte-odată sa plece persoanele responsabile de site în concediu, şi atunci poţi să ai tu cel mai bun advertiser care e gata să incheie contractul — n-ai ce face — aştepţi să se odihnească destul persoana respectivă.

În final, am vrea să mulţumim site-urile din reţeaua Clickits pentru cooperare şi pentru că au fost destul de flexibile în acceptarea modificărilor propuse de noi cu scopul de a face din site-ul lor un spaţiu publicitar cît mai eficient şi atractiv pentu advertiseri.

Ucrainenii cercetează, moldovenii se dau cu părerea

Ultimul timp, tot mai des dau de articole, discuţii sau pur şi simplu păreri despre piaţa publicitară online din R. Moldova. Se încearcă să se facă unele presupuneri despre numărul real de utilizatori ai internetului, site-urile ce oferă spaţii publicitare şi cel mai interesant – despre volumul pieţei publicitare în internet. Din păcate, la moment nu sunt date oficiale şi exacte, nici nu cred să apară în viitorul apropiat, aşa că ne rămâne să ne mulţumim cu presupuneri.

Ieri, răsfoind noul număr al unei reviste autohtone, am dat de un articol despre piaţa media din R. Moldova, care, spre mirarea mea, a fost preluat de pe un web-site ucrainesc. Ucrainenii au încercat să facă o analiză generală a situaţiei televiziunilor, posturilor radio, presei, outdoor-ului şi a internetului moldovenesc din punctul de vedere al advertising-ului.

Merită să fie citit, deoarece ne putem face o impresie aproximativă despre situaţia creată până la momentul actual în domeniul dat în general şi putem deduce şi anumite concluzii despre viitorul publicităţii în internet.

Unicele date oficiale oferite de ANRTI este numărul utilizatorilor de internet, care la începutul anului 2007 a ajuns la cifra de 460.000, cuprinzând vârsta medie între 16 şi 35 ani, însă nu prea îmi este clar ce-i cu utilizatorii care accesează internetul prin intermediul telefoanelor mobile.

Cel mai des se dă cu părerea la tema dată dl. Zingan Pavel, care nu a ezitat să o facă şi în acest articol, astfel putem afla că:

  • Partea activă a auditoriului, care vizitează zilnic site-urile moldoveneşti este de 50-70 mii, dintre care 20 mii sunt studenţi şi elevi iar 30-50 mii accesează internetul din oficii. Într-o altă revistă, în Ianuarie 2007, tot dl. Zingan afirma că auditoriul activ e format din 30-40 mii vizitatori. S-a mărit oare numărul vizitatorilor aproape de două ori în câteva luni!? Tot în acea revistă, se făcea o divizare convenţională a utilizatorilor, în două categorii: între 16 şi 25 de ani şi între 25 şi 40 de ani.
  • Publicitatea se plasează pe 10-15 site-uri.
  • Preţul mediu al unui banner variază între 100-300 Euro/lună.
  • Volumul pieţei publicitare în internet nu este mai mare de 50-70 mii Euro/an.
  • Într-un an, este posibilă o mărire a preţurilor de 2-3 ori şi o mărire a numărului spaţiilor publicitare.
  • În doi-trei ani, este posibil ca piaţa să ajungă la 1mln Euro/an.

Am găsit trei cifre diferite care ar reprezenta piaţa totală de publicitate din R. Moldova pentru anul 2006:

  • În cercetarea despre care am scris mai sus se vehiculează suma de $26mln (sursa nu este indicată).
  • Într-un articol de pe www.iqads.ro: „Diana Boico, managing director la Indigo Ogilvy, estimează că, în 2006, valoarea pieţei totale de publicitate a atins aproximativ 14 milioane de dolari, cu circa 40% mai mult faţă de anul precedent.”
  • Pe blogul lunaticilor aflăm că AGB apreciază piaţa în jurul a € 30 mln., dintre care 2% îi revin internetului, adică € 600.000.

Observăm că cifrele sunt cam diferite, şi datele despre cota care-i revine internetului este puţin probabil aproape de realitate, şi mai ales mult prea îndepărtată de cifra propusă de dl. Zingan (€ 50-70 mii).

Rămâne la discreţia fiecăruia cum să interpreteze toate aceste date, să le considere veridice sau nu, însă e cert faptul că ducem lipsă de o statistică detaliată şi exactă despre piaţa publicităţii din R. Moldova în general şi mai ales despre internet.